EUGENE BUICĂ prezent în cea de-a II-a ediție FNTi!


Ediția aceasta, FNTi împreună cu Ambasada Americii fac posibilă prezența unui invitat deosebit care va veni de pe continentul S.U.A pentru a susține exclusiv în cadrul programului Festivalului Național de Teatru independent un atelier dedicat artei actorului – Meisner/Industry Workshop !

Eugene Buică
a absolvit Universitatea din Pensylvania și Neighborhood Playhouse din New York unde a studiat cu legendarul actor și profesor de actorie Sanford Meisner. A colaborat de asemenea cu George Shdanoff (asociat al lui Michael Chekhov), George Shdanoff și profesorul Michael Howard. Cariera de actor profesionist a fost dublată de o pregătire continua în arta actorului, reușind să studieze pe parcursul a 15 ani cele mai importante tehnici ale secolului 20.

Eugene Buică este protagonistul a peste 50 de spectacole, filme, seriale TV și reclame. Aparițiile sale pe scenă includ: Sunetul Muzicii pe Broadway, Coriolanus la Teatrul Princeton’s McCarter, precum și rolul titular în The Swan la Centrul Lincoln, o adaptare pe care a și semnat-o. Aparițiile în filme includ roluri importante în 14 lung-metraje regizate de Roger Corman, The Infidel, Glass Necktie, The Group și Playing God (avându-l ca partener pe David Duchovny).  Eugene Buică a apărut în numeroase filme premiate, inclusiv  Deception și Float. A avut de asemenea roluri episodice în seriale americane de succes: ER, Good Behavior, Days of Our Lives, Another World și Becker, a scris și regizat un număr de piese de teatru, cea mai importantă dintre ele – Parachute - având cronici entuziaste în The Los Angeles Times.

A început să pregătească actori încă din 1991, coordonând workshop-uri pe tehnicile dezvoltate de Grotowski, Michael Chekhov și Sanford Meisner în: Malibu, Los Angeles, București, Beijing, Munich, Sydney și New York . Ca director artistic și fondator al The Acting Corps, Eugene Buică a organizat și implementat un proces unic de pregătire. The Acting Corps are până în prezent peste 5000 de actori instruiți, dintre care 1600 au reușit să câștige notorietate în film și televiziune. Ca urmare a renumelui dobândit de The Acting Corps, a fost invitat să jurizeze audițiile naționale TNT Dramatic, iar apoi TNT a ales The Acting Corps ca școala care-l va găzdui și pregăti pe câștigătorul concursului desfășurat la nivel național. Cel mai recent Eugene Buică a vorbit pe larg despre actorie la BBC, NBC, MTV și la Universal Studios.  Este consultant pentru 20 de emisiuni TV, cele mai importante fiind cele trei sezoane ale The Pitt Boss și America’s Next Top Model.            

Mai multe detalii despre Meisner/Industry Workshop: în secțiunea Ateliere și pe pagina oficială de Facebook a Festivalului Național de Teatru independent.